Despre

Casa cu Brad este o altfel de casa.
Situata in muntii Apuseni, intr-un sat al comunei Mogos este locul in care traim.
Noi suntem Cristi si Alexandra, doi activisti de mediu, iubitori de natura.

Dupa ce am organizat multe proteste pentru protectia medului si am participat la si mai multe astfel de proteste, am decis sa ne retragem din viata de oras, intr-unul dintre satele tot mai depopulate are Apusenilor unde sa luam viata de la inceput, in termenii nostri. Astfel, dupa sute de kilometrii parcursi cu masina si pe jos, presarati cu multe peripetii, am gasit acest loc.
Dorinta si planul nostru este sa ne aducem viata in acest loc si sa il repunem in legatura lui cu oamenii intr-un fel in care noi consideram ca va aduce multa bucurie noua si tuturor celor ce ne vor trece pragul sau vor auzi despre noi.
Nu am renuntat la activitatea noastra de protectia mediului, iar prin ceea ce facem acum, consideram ca am trecut la un alt nivel, acela al exemplului. Pentru noi aceasta schimbare catre noi insine este cea mai inalta forma de protest pentru protejarea mediului si promovarea acelor valori care se ridica deasupra unui sistem de viata tot mai ineficient si nociv precum cel in care traim in general si in care traim in oras in special.
Nu este usor sa treci peste prejudecati, sa te arunci in necunoscut si sa iei de la inceput viata asa cum ti-o imaginezi ca te va implini pe tine si va aduce beneficii altora, dar…. si aici, dupa acest „dar” incepe minunea.

De ce este o altfel de casa? Pentru ca aici facem lucrurile altfel decat este omenirea obisnuita in ultimii zeci de ani.
Aici cultivam tot ceea ce ne hraneste asa cum se facea inainte de a se inventa fertilizatorii chimici, insecticidele, pesticidele si erbicidele. Aici ne cautam spiritul liber in meditatie si rugaciune.
Aici si tu poti poposi sa te bucuri de liniste, de natura, de viata.

Dupa cateva zile de la mutarea noastra aici, intr-o dimineata de mai, la ora 7…

P1100796

Anunțuri
12 comentarii

12 gânduri despre „Despre

  1. berechet

    Superb. Bravo voua.Dumnezeu sa va aiba in paza lui si sa va usureze tot ce intreprindeti. Vreau sa va vizitez, sa vizitez locul. Trebuie sa luam legatura. Iti scriu mai multe pe chat

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte multumim! 🙂

      Apreciază

      • onita adriana anisoara

        bravo.As dori mai multe detalii cum se ajunge acolo.Este sigur de vizitat

        Apreciază

      • Buna Adriana,
        multumim pentru apreciere. Pentru ca noi suntem inca in lucru, nu avem de oferit spre vizitare decat imprejurimile/ locurile. Sunt foarte frumoase. Speram ca in curand sa incropim un loc mic cu obiecte vechi pentru doritori.
        Oricum, chiar si pana atunci, esti binevenita. Detalii despre cum sa ajungi la noi, iti vom da atunci. Important este sa ajungi in comuna Mogos. De acolo vei avea nevoie de o masina nu prea joasa. Anunta-ne din timp si…vei ajunge. 🙂

        Apreciază

  2. coca zazloti

    Felicitari pentru proiect Va tin pumnii ca sa va reuseasca! V-as trimite niste bani dar, nu m-am prins cum sa fac! Poate imi dati niste lamuriri! Multumesc! Si succes!

    Apreciază

  3. felicia

    Ma bucur din suflet ca exista astfel de tineri entuziasti si inimosi, cu drag si respect pentru natura, traditii si oameni. Desi am aflat despre voi doar de cateva minute, in timp ce cautam pe net un loc in Apuseni unde m-as putea retrage (cat mai aproape de Mrea Ponor), deja v-am indragit. :)) Sa va ajute Dumnezeu sa impliniti ce v-ati propus! As vrea si eu sa dau o mana de ajutor si v-as ruga mult sa-mi trimiteti o adresa de email sau un nr de telefon pt a va spune mai multe in legatura cu chestiunea asta (nu am cont de Facebook si nici nu vreau…).
    Va imbratiseaza cu drag o pensionara cu un vis asemanator…. ;))

    Apreciază

  4. felicia

    Am trimis un comentariu, dar nu-l vad si nu stiu daca l-ati primit. Va rog mult, trimiteti-mi adresa de email sa pot lua legatura cu d-voastra in legatura cu o donatie (nu am si nu vreau Facebook…).
    Cu ganduri bune si bucuria de a va fi descoperit. :))

    Apreciază

  5. Găsesc că normalitatea se ”găsește” la ea acasă din clipa în care conștientizezi realitatea. Conștientizarea este un proces de durată, sau unul fulgurant, revelație. La țară marea descoperire este aceea a ”țării sufletului”, deoarece condițile traiului natural, energiile proximității, toate concură în spre această descoperire. Am mai bine se 25 de ani de când trăiesc realitatea …visului părăsirii sistemului bolnav, părăsire parțială administrativ, totală psihologic. Suntem vegetarieni, avem stupi, livadă, grădină și ogor, solar, asigurându-ne astfel mare parte din hrana cea de toate zilele, având chiar excedent. Despre consistenta hrana spirituală… scriu pe blog.
    Mă bucur să aflu că numărul ”evadaților” din sistem crește tot mai mult. Am credința că nu peste multă vreme vom alcătui tot mai multe mici comunități pe întinsul Pământului, comunități ce vor comunica între ele, ce se vor întrajutora , ce vor face schimburi de produse, dând sens conceptului de colaborare reală, compasională.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.